Un șase

Suntem într-un buncăr ultimul răcnet unde ne apărăm de asasini interspațiali. Eu și cu celălalt eu al meu, afon – detaliu care nu interesează pe nimeni. În realitate, mă ascund în șifonier, unde din fața de masă a mamei, nouă și mov, mi-am făcut cort. (Am cu mine câteva frunze, pe care le-am rupt mai devreme din ghivece. Mi se pare incredibil mirosul sevei de mușcată, combinată cu crăciuniță și trandafir japonez.) O brichetă cu lanternă – în posesia căreia nici nu contează cum am intrat, o busolă, un compas, un creion mecanic și-un caiet muzical. Toate astea țin locul unor arme secrete, în lupta mea cu sistemul. Dintotdeauna mi-am mâzgălit ultimele descoperiri în materie de știință pe partituri, fără să-mi încep practic polologhia cu cheia sol. În semn de protest. Copil fiind, mi-au spus că sunt specială. Și atunci, am simțit că sunt responsabilă de soarta întregii omeniri. Și chiar eram.
Ani mai târziu, mi-am creat un mecanism de autoapărare brici, care funcționează chiar și la cele mai târzii ore din noapte. Dar asta după ce mi-am predat licența de șofer al propriei nave spațiale construită meticulos din cutii de pizza cu brânză și dovleac. Proviziile mele pentru atunci când aș fi colonizat alte planete. De fapt, după ce m-au etichetat drept un șase veritabil. În traducere liberă, posesoarea unui prenume alcătuit din trei vocale și trei consoane. (Pură simetrie.) N-am avut niciodată vreo afinitate pentru consoane. Dar, cu toate astea, prenumele meu are sonoritate. Aș putea zice chiar rezonanță, dacă n-ar părea că mă laud.
Astăzi, trăim vremuri în care există mașinării zburătoare pe toate buzunarele. Călătoriile interspațiale vin la prețurile de city-breakuri și poți participa, exclusiv la concerte, pe bază de hologramă. O lume comună în care totul se petrece pe repede înainte. Aici, pentru că sunt un șase și nu un patru sau măcar un șapte, a fost un noroc pur să-mi găsesc locul. „S-ar fi făcut inginer…Putea să fie un patru…”, îi reproșa cu blândețe, bunica mamei. „Ce i-ai făcut copilului?”, adăuga alteori. Ce nu realiza, pe atunci, era faptul că doar tu, singur, îți poți socoti matematica sufletului.
Într-o lume în care totul era prestabilit, din cele 99 de posturi scoase la bătaie anual pentru cele 99 de prenume permise, unul singur îndrăznea să fie format din șase litere. Și era al meu.