Scanerul

O seară ordinară de vară. Tu în sandalele alea obosite pe care pur și simplu ți le-aș arunca pe geam cu prima ocazie, eu, într-o rochie verde mucegai. Mormăi nemulțumită că pufăi din țigări cu arome de afine care-mi întorc, instant, stomacul pe dos.
– M-am săturat de prostiile tale. Îmi plăceau afinele. Reușești cumva să mă faci să nu-mi mai prezinte interes orice lucru care, poate, înainte aș fi băgat mâna-n foc că mă definește, că face parte din „flerul” meu.
– Eu cred că te-ai săturat mai degrabă să încerci să readuci la viață o stare care s-a consumat în urmă cu 30 de ani.
Între timp, în restaurantul de pe malul lacului, cu Clayderman pe fundal, apare Carla. Același android care ne gătește, pe loc, de fiecare dată. Două pahare de Sauvignon Blanc, un burger și o salată de pătrunjel.
– Și orez cu legume la grătar?
– Și, schițez eu un zâmbet. Carla mă cunoaște mai bine decât tine.
– Mănânci aceleași prostii dintotdeauna.
– Și, frecventăm aceleași localuri dintotdeauna. Iar Clayderman nu se demodează niciodată. În plus, cred că rutina înseamnă disciplină.
– Bucate fără gust.
– Nu cred că sunt interesată de părerile tale.
Carla ne întrerupe.
– De astăzi, fiecare restaurant este obligat să aibă în dotare un device care scanează țesutul animalului pe care vi-l servim. Acesta redă ultimele zece minute din viața sa. Vreți să îl încercați?
– Pare un scaner inventat de tine!
– Și, mai bun decât documetarele alea la care mă uit, să mă motivez mereu.
– Dispozitivul a fost lansat de ong-ul LPA, care luptă pentru protecția animalelor, în  urma ultimelor studii publicate de cercetători conform cărora tot mai mulți oameni mor pe fondul unei alimentații nesănătoase, preponderent alcătuită din produse de origine animală, continuă Carla.
– Haide să vedem ce știe să facă, ne hotărâm noi.
Cât citim instrucțiunile de folosire și aruncăm o privire asupra rămășițelor din burgerul comandat de tine, se lasă o liniște apăsătoare. De nicăieri, brusc, se aud strigătele disperate ale unor făpturi care luptă pentru fiecare clipă de viață, cu toate că nu au cunoscut altceva în afara grajdului în care au fost îndopate până le-au slăbit membrele și nu s-au mai putut ridica de jos. Și doare. Fiecare secundă are un iz de moarte. Și-ajungem la ultimul răcnet. Ultima rugăminte pentru încă un gât de apă, încă două fire de iarbă care să te facă să mai simți că trăiești.
Tu încerci să mai iei o înghițitură din burger, dar corpul ți se opune cu vehemență.
– Imaginează-ți cum ar fi fost ca burgerul să fi fost cu carne de om!
De dragul experiementului, Carla ne lămurește că, pentru câteva sute de lei în plus, putem opta și pentru o astfel de porție.
– Patronul restaurantului este adeptul mișcării „Nicio Risipă”. Astfel că, de-a lungul timpului și-a congelat generații peste generații trecute în neființă. Un obicei moștenit din moși strămoși, explică ea.
Și nu era singurul. Lumea o luase razna în goana asta de a șoca. Și eram abia în 2038.