By Băi lungi în sevă de săpunăriță, presărată cu flori uscate de tei, și-un vârf de scorțișoară. Pe fundal, tril de colibri, care ține de fiecare dată locul soneriei dintre cele două luni (mari cât roțile de cașcaval afumat). Se pare că Evol Namuh, din neamul clopoțeilor de vânt, a mai fost chemată o dată.
14 februarie și-un salt (reușit) de acrobat de pe un bob de strugure uriaș pe-o frunză de ferigă pitică. Și-un cadru în culori mate, satinate, lucioase. „Atunci când găsești pe cineva iridescent, rămâi fără termen de comparație”, îi șuieră-n gând.
Evol Namuh cutreieră pe repede înainte luna celorlalți, după ce se unse sănătos în spatele călcâielor cu izmă bună, să se domolească, că tot nu-i ieșea din minte cuvântul ăsta…i r i d e s c e n t. Ori de câte ori trece d i n c o l o, se pierde-n ciuperci muiate-n suc de lămâie sau ștevie-n oțet de mere cu miere. Adevărat festin pentru un clopoțel de vânt cu preferințe culinare total atipice soiului său (înclinat, preponderent, spre spumă de lapte cu zahăr ars).
Ajunsă-n cartierul călțuneilor, se lasă să strălucească de parcă-ar fi cel mai plăpând toporaș. Nu foarte mult, că se plictisește repede. Mai ales când lunile-s pline, iar curiozitatea-i funcționează brici. Și merge să ceară socoteală Soarelui, când vede că ceilalți se așteaptă să plouă.
– De ce toată luna ritmează furtună?
– Pe aici nimeni nu mai crede-n zile senine, se resemnă Soarele.
Furioasă, Evol Namuh sare buburuze, bondari, se ascunde sub trifoi și-și pune albăstrele-n păr. Contabilizează întreaga vegetație care zace, pitită, sub umbrele gigant. (Până și furnicile și floarea de mărar stau ascunse sub umbrele.)
Și cum se pierde-n temperaturile de jos, dă peste un alt clopoțel de vânt.
– Doar cei norocoși ne pot întâlni de două ori într-o singură viață, d-apoi în altă lună…dădu să îi amintească celuilalt clopoțel care, cu siguranță fusese vrăjit de ceilalți.
– M-au văzut…de mai multe ori. Și n-am mai reușit să plec.
Și-n timp ce o mută în zbor pe-o frunză mare de brusture, și-i vorbi cu drag, de parcă-și revedea o prietenă demult uitată, Evol Namuh îi inventă dintr-o floare grăbită de cireș (pe care o ciopli cu mare pricepere) o aripă nouă. Așa se face că o repară pe Eneres, clopoțelul de vânt care se ferea de frigul de-nceput de primăvară (rămas într-o singură aripă, de nu mai avea cum să se întoarcă-n luna clopoțeilor).
Odată ce Eneres își recăpătă zborul, luna întreagă renunță la umbrele. Mai existau, deisgur, unele vietăți, care-și construiră umbrele personalizate, din cele dotate c-un soare artificial, căruia îi reglezi tu temperatura ideală, astfel încât iarba mâței să crească accelerat.
– Și eu uitasem de Eneres…îi mărturisi Soarele
– Când ne blocăm, ceilalți ne uită…chiar și luna… răspunse Evol Namuh. De fapt, până și noi uităm cine suntem. Asta-i soarta clopoțeilor de vânt, în lunile altora…
– Ne luăm frântură cu frântură…în încercarea asa de-a ne reîntregi, însă uneori nu mai avem încredere că o putem face singuri…La fel cum nu poți încerca la nesfârșit să atragi atenția clopoțeilor de vânt fără iubire, nu-i poți repara fără să le porți de grijă… iar ceilalți uitaseră și iubire și grijă…Un clopoțel nu funcționează fără iubire sau grijă…spuse într-un târziu, Eneres.
Evol Namuh era cum nu se poate mai fericită și totodată, convinsă că-i timpul să se întoarcă-n luna ei, la băile ei interminabile care-i răsfățau întreaga ființă. Când, aflată la ultimul hotar, dădu de-un spiriduș care stătea c-un picior în ușa limbii de balenă.
– Mă hrănește doar la ore fixe, habar nu am prin ce mecanisme, îi strigă, să se apere, spiridușul.
– Când ești liber, mănânci la ce oră vrei tu, ce vrei tu…
– Dar balena-mi ține și de cald, pe vreme rece…
– După o nevoie, îți mai inventezi câteva.
– Totu-i atât de simplu la tine…Ce griji ai tu, pe luna ta?
I r i d e s c e n t (se auzi, melodios din balenă…)
Atunci, Evol Namuh se oferi să-l scoată pe spiriduș din gura balenei, dar nu mai avea chef să stea la discuții sau să dea explicații vreunui necunoscut. Totuși, spiridușul bătea-n retragere.
– Treaba ta, mai am multe de făcut până la apus și mă grăbesc.
I r i d e s c e n t (auzi doar spiridușul acum)
Și atunci, realiză el că are să piardă șansa de a scăpa de balena care funcționa pe reguli fixe, la ore fixe …și-și aminti că doar de două ori ai prilejul de a găsi un clopoțel de vânt într-o viață, pe lună.
14 februarie, ciocolată albă cu vișine, un clopoțel de vânt și-un spiriduș, croindu-și o nouă lună. De astă dată, împreună.
