By Cânt sub duș fără plasa de siguranță a diapazonului, mă abat de fiecare dată pe cheia sol și-mi socotesc fiecare expresie reciclată în cucerirea stimei de sine, în timp ce înjur metaforele cu ușurința cu care parcurg holurile interminabile ale minții tale, care duc toate-n același loc, înapoi la facere, la /capirion, acolo unde mi-ai zis să nu mi fie frică de nimic în afară de mine; vorbeam /kodaline, /cobain, /gervais sau /hammond și ne trezeam pe /esenin, /poe sau /plath, /kailin, repetai și cutremurai lumi întregi, /kailin tu ai un gps în suflet…pe atunci nici nu știam să descifrez un freon, un schimbă forme de om și nici ce gust are nesiguranța…trecuseră multe beri negre și schimburi de priviri – în care mă prefăceam că nu văd niciodată nimic, iar când a dat cu mine de pereți nuditatea sticlelor, m-am nimerit în centrul /calmeolului – un orășel de provincie din /konclai, și-n mâini îmi urla #deparcă, de aici comunicam cu makarhuii – locuitori îndepărtați ai vreunei planete de a cărei existență încă mă mai îndoiesc și astăzi.
În primul ShapeShift ai fost un acrobat ratat (certat în permanență cu trapezul), pe urmă un librar care șutea semnele de carte și dispărea subit (fără să mai dea vreodată vreun semn), apoi un pilot de formula 1 (care obișnuia să taie curbele și maioneza), te-ai mai jucat ce te-ai mai jucat prin /genikia, când îți pierdeai mereu avuțiile pe calul cinci (– echitație neechitabilă, îi ziceai), o dată ai fost și-un vânzător de mici pe pat de carton (cu colesterol ridicat la analize), în /oborsia, căruia îi sărea zilnic muștarul, iar ultima oară te-am găsit somelier pe /francilia, unde nu te mai așteptai să vin; /kailin, m-ai găsit în toate șapte, mi-ai zis atunci și, pentru prima oară, ți-am simțit izul de tutun ieftin în toată ființa mea, de parcă tocmai ai fi balotat două cartușe fără timbru; când m-au găsit și m-au înfipt cu totul în realitate, devenisem la rândul meu, un ShapeShifter, atunci am înțeles de ce noi nu am existat niciodată în formula asta, și de oftică, amintindu-mi saltul pe comete, m-am aruncat în mașinăria refacerii, care funcționează pe autopilot, și aici le-am spus, răspicat, cum te-am găsit de șapte tipuri, de fiecare dată altfel, modelat necontrolat, și că, deși, eu, /kailin, te-am recunoscut de la primele vorbe nespuse, te-ai dovedit misiune imposibilă fiincă nu am reușit să-ți alung umbra, prin urmare – trebuie să mă mai nasc iar și iar, apoi să te caut de la și până la capătul capătului, oare capătul are vreun capăt?
