În aceeași telecabină

„Cred că ești prima persoană care se bucură că bea cafea la filtru”,  îmi spune cineva. Și, chiar o „dau pe gât” cu poftă și-i zâmbesc larg. De fapt, m-ar coafa mai mult una făcută la ibric, dar nu-i nevoie să știe. „Poate-mi fac mâine”, nici nu îndrăznesc să-mi adaug pe listă. (Mâine deja beau compot de mere cu scorțișoară și un litru de limonadă amară.) 

Sunt în telecabină și mă țin în brațe. Cu fiecare stâlp depășit, mai strâns și mai strâns. Astăzi îmi sunt de nădejde. (Mă alint.) Dacă m-aș vedea prin ochii tăi, probabil m-aș și pupa de câteva ori. (Gata și cu exercițiul ăsta de imaginație, că am obosit)

Timpul trece pe repede înainte.

Anul trecut eram în aceeași telecabină, înarmată cu o doză zdravănă de curaj. (Cu toate astea, golurile din stomac veneau la pachet. Ca visele altcuiva)

Pe urmă au urmat perioade mai bune și mai puțin. (E drept, mă pricep să mă țin ocupată).

Acum…dincolo de o teamă irațională simt un soi de încredere că într-adevăr, parcă nimic nu e întâmplător. (În orice caz, mă așteaptă cinci planuri de rezervă, ca backup).

Mi-e frig. Apoi cald. Și frig din nou. Fir-ar! Răcesc mereu. Ba am prea multă grijă de mine, ba mă neglijez cât pot de mult. Și, pe urmă, mă las să scap necertată.  (Îmi găsesc imediat scuze pentru neputințe mele sau ale altora)

Oricum, ce rămâne-i un schimb timid de priviri. Și tăcut, în aceeași telecabină de anul trecut.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *