e timpul

După Nichita Stănescu, „oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite/ cu aripi crescute înlăuntru”.

Când eram mică voiam să fiu un vultur.

Sau poate altcineva mi-a spus că ar fi vrut să fie vultur. Și, mi-a surâs repede ideea. De fapt…mă visasem vultur.

Și era toamnă, frunzele jucau leapșa, iar eu îmi frângeam aripile-n noroi.

Dar cine a mai văzut astfel de vulturi?

Dacă, totuși eram cea mai mică și neînsemnată pasăre care se dădea drept vultur…

Care, nemulțumită de propria-i condiție nu a știut niciodată cum să-și permită să mai fie? Până într-o zi când nu mai era pasăre. S-a trezit om, undeva, la marginea unei ore impare.

De atunci încearcă să se descifreze. Deși aripile îi bat în gând, ca să le elibereze nu se va mai teme. Din când în când aude șoptit: e timpul, ia-ți zborul…

(2012)

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *