Any way you want it

Nici nu știu de cât timp ascult „Any way you want it” de la Journey.  „Ăștia nici în anii ’80 nu erau la modă”, îmi zice cineva. Dar n-am să-i răspund, pentru că am obosit. Cred că am uitat-o pe repeat.

Astăzi am râs zdravăn. Mâine o să uit iar cine sunt sau unde vreau să ajung. Am știut vreodată?

„She loves to laugh/she loves to sing/ she does everything/ she loves to move/ she loves to groove/ she loves the lovin’ things”. Continuă să-mi cânte-n cap chiar și după ce s-a dus de tot bateria.  E ceață-n Tineretului și fac o piruetă „.Any way you want it/ that’s the way you need it”...Mă învârt aiurită prin frig. Și-o dau în râs.

Pot să-mi număr gafele pe degete, încă. Iau la rând zi cu zi, oră cu oră. Și râd. Râd așa de râsul meu. „Cristalin”, mi-ar fi adăugat altcineva. Și, apoi, pășesc hotărât. Și anost. Și obosit. Și-mi rod unghiile. Și dor.

Cred că-i vorba de-o nevoie disperată de a mă valida eu mie, și de a mă consola. Și despre o naivitate iremediabilă. Probabil fiindcă nu mi-e frică de nimic în afară de mine.

Iar am uitat cum să-mi port de grijă. Astăzi mi s-a rupt dresul, un nasture de la haină și mi-a fost frig. M-am împiedicat mai puțin și m-am jucat mai sigură pe mine ca-n alte dăți. Apoi, am mai pus un pas în fața celuilalt, până au trecut multe alte zâmbete, care păreau ale altcuiva.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *