Cu propriul repertoriu

Mi-am scris o scrisoare în octombrie 2016, pentru 2017, pe care am citit-o doi ani mai târziu. Atunci când mi-am zis că-i momentul să răsfoiesc, din nou, „Arta posibiliului” de soții Zander, „că-i lectură ușoară, de stat în cadă în toamnă”.

E vorba, mai degrabă, despre un exercițiu de imaginație, care te provoca să te proiectezi în viitor de nota Zece, chiar dacă te prezinți tuturor: mediocru. Pentru că asta, după cum susțin specialiștii, te motivează să acționezi ca un Zece, cu toate că ești un Cinci sau un Șase veritabil.

(Și-mi scriam acolo despre „băiatul ăla înalt cu zâmbet frumos” care nu mă mai ține de mână.)

În fine, aș putea zice, acum, că „mi-am citit viitorul ca-n palmă”, pentru că m-am ținut cu sfințenie de tot ceea ce mi-am propus. Mai puțin de partea cu gafele de zi cu zi.

De pildă:

E ușor răcoare și V. mă întreabă de parfum. Îmi spune că parcă a fost făcut special pentru mine. Ca și proza lui Gogol, dau să adaug.

Parfumul ăsta, îmi repetam în dimineața zilei trecute, miroase …„a mine”. Și-mi zâmbeam și lung și larg. (Că se poate).

Sunt la cantină și C. adaugă că „eu sigur am o lume foarte interesantă în mintea mea”.

Îmi amintesc chiar acum discuția noastră, când în plină stradă alunec în rahat de câine. Ce lume interesantă mai am! Aruncă o privire cum îmi mențin echilibrul în rahat de câine!

Mama m-ar pune să joc la 6 din 49. Nici nu-i zic, că cine știe cum mă găsesc, pe urmă, trăgând lozuri în supermarket.

O zi mai târziu îmi cumpăr o masă de călcat.

Sunt reduceri. Intru în casă cu mâna plină de sânge. Sânge și pe folia cu care e acoperit produsul. Degetul mijlociu e deja roșu închegat. Se duce greu sub jetul de apă. (Asta înseamnă să-ți cari singură masa de călcat.)

Și acum îmi scrii tu.

Și te interesează ce fac. Dacă merg sau nu merg la vot. Băi nene, „Don’t play your rock’n roll to me”. Pentru că fără să vreau îmi creez păreri pe care nu vreau să le am despre tine.

Nu te-am șters din lista de prieteni. Dar de câteva zile nici nu mai dau scroll, să nu-mi apară postările și ideile tale despre lume. Am propriul meu repertoriu.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *