Ți-e frig și teamă

Nu mai fumez de doi ani. Beau un pahar de must adus de Cristian și ronțăi o bucată din ciocolata neagră cu care mi-a închis gura Alina. (Pe Cristian și Alina nu-i știe nimeni.)

Aprind o țigară și mă activez. Nu am mai fumat de la ultimul gât de cafea luat acum nu știu câte ore, zile sau parcă săptămâni. Sunt nefumătoare și pot să critic toată adunătura asta de bucăți de carne irațională. Huă.

Mai trag un fum. Înghit o alună. Mustul ăsta mă știe pe dinafară. Îmi mai rămân fix două pahare.

Astăzi am rătăcit drumul spre mine însumi.

Îmi vine-n minte, acum, doar cada aia plină de argilă și cătină și patchouli și de alte uleiuri care-mi fac sufletul fericit în care o să mă pun la înmuiat în timp ce-mi voi continua lectura la The startup way a lui Eric Ries.

Poate mă regăsesc repede.

Dar până atunci, trebuie mai întâi să cobor din 116 și să-l aștept pe 141. E-o altă seară-n care-mi uit abonamentul. Ca-ntr-un joc stupid și suficient de imaginar mă dau jos nevrotic de sute de ori și tot de atâtea iau următorul și următorul autobuz care nu întârzie niciodată să apară.

Nu-ți seamănă.

Stau la semafor. Astăzi nu m-a întrebat nimeni ce am pățit. Acum câteva zile-mi curățam biroul și mi-am lovit rotula, pe urmă mi-a sărit pisoiul la beregată și-am vărsat Theraflu pe laptop, pe urmă am împrăștiat cafea pe mine și jumătate de masă, altcândva m-am lovit atât de tare încât nu mi-am dat seama că nu-s singură-n cameră și am trezit pe toată lumea, atunci te-am îndrăgostit de rochia mea neagră. Ți-a trecut.

Stau la semafor, îmi sună telefonul și-l cert acuzator și umil, pe tipul din spate de care m-am lovit. Întâmplător.

Și-a înghițit zâmbetul.

Dau cu călcâiul în masă. Mi se pune un cârcel. Descopăr licoarea magică, Carmolul, la cei 80 de ani neîmpliniți încă, și-mi fac „frecții” pe „șale”.

Astăzi nu m-ai întrebat ce fac.

Nu mai mimez cititul în palmă.

Nu-ți spun nimic din tot ce ai vrea să auzi.

Ți-e și frig, ți-e și teamă.

Ți-am zis că e must de țară?

Share

3 Comments

  1. Poteci de dor Reply

    Nu ştiu dacă-s prin spam sau am dispărut de tot, cu tot cu declaraţie. Să o mai zic o dată? Risc să mă bâlbâi. Nu-i nimic, voi da vina pe emoţie: pe mine m-ai îndrăgostit de scrisul tău, ziceam.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *