Eu și Lu

Ai câteva boli de care n-a auzit nimeni și nu te pot mângâia fiindcă te scarpini compulsiv. Dincolo de otita pe care o poate identifica oricine, ești dotat cu un gps în suflet. Pari numai frică. Ai stat o noapte întreagă într-o bodegă, singur și în întuneric. Ai ajuns acolo furat și bătut. Și nu ți-au dat să mănânci mâncare bună.

Nu știu cum să te strig. Și nici dacă te plac. Nu-mi place nimic, în genere. E scutul meu împotriva oricăror neplăceri. „Arma” în spatele căreia mă ascund de fiecare dată să nu pozez vulnerabilă, să nu mă las vulnerabilă. Un zid imaginar solid între mine, celălalt eu al meu care se minte pe sine și tot ce e efemer.

Te țin în poală și ție îți place să te uiți pe geam. Suntem în taxi. Lași purici în taxi. Lași purici în fața blocului. Lași purici pe scară, și pe urmă pe parchetul din garsonieră.

Ne punem pe vânat. Puricii sar pentru propria viață și de acolo, dintre unghii, storciți, nu le aude nimeni „țipetele” disperate. Că puricii mai și țipă. A mai sărit unul, fir-ar. Ești numai purici. Ptiu, încă unul. Puricii joacă leapșa pe canapea. În timp ce noi îi amețim. Te bagi sub pat. Și stai acolo ore în șir. Eu vreau să te spăl și să te pup. Dar mi-e teamă. Trebuie să te duc la teste. Tu torci. Și te ascunzi. Și îți cunoști locul. Dar ți-l uiți repede, câteva zile mai târziu, când poate n-ai nici cea mai vagă idee de unde ai plecat.

Muști și mieuni. Zgârii continuu. Și dacă e un loc în care n-ai vrea niciodată să fii, ei bine, pe masa veterinarului. A unei doamne cu 11 copii care îți dă gratuit cu pixul peste nas. Că ea te crede răsfățat. O duduie care și-a dotat încăperea cu poze cu Arsenie Boca pe care nu pari să o placi. Și care insistă să mă sperie cu toate bolile pe care le pot face din cauza ta. Pentru că ei îi displac pisicile și te crede o lipitoare nenorocită care a avut o tonă de noroc să mă găsească.

Trec zile, trec mese, trec semne și iată-ne, după un an în Berceni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *