Poveste pentru oameni mari

Poartă o rochie conică, de culoarea mucegaiului. O are de peste zece ani.

Locuiește într-o garsonieră lipsită de confort, dintr-un oraș de provincie. Îi place liniștea pentru că nu i-a fost niciodată teamă de propriile gânduri. Are 32 de ani și conduce un Opel câștigat acum trei zile la poker.

Grăbește pasul, e întuneric și simte că este urmărită. Nu-și face griji. Sigur e Greg. Lui Greg îi place să și-o imagineze dezbrăcată. Îi scrie poezii porcoase și i le recită cu tot cu intonație. Nopțile, când se îndreaptă spre casă, privirile lui o conduc de fiecare dată în siguranță.

Nu mai iubește pe nimeni.

Ajunge în fața ușii, când dintr-o dată e izbită de un domn, trecut de 40 de ani care-i vâră o pereche de cătușe vechi peste încheieturi, strigând că-i sub arest.

Nedumerită, cere tot felul de explicații care întârzie să apară. Orice ar spune, poate fi folosit împotriva ei.

Aria nu-și amintește altceva în afara ultimei discuții purtate în bar cu Magda. Au vorbit mult despre cum nu pot accepta că-s o întâmplare. Că oamenii par să-și aștepte sfârșitul, parcă cu mult prea multă ușurință. Dar ea crede că trebuie să fie ceva măreț, dincolo de toate astea. Doar că nu își dă seama încă ce.

Magda glumește și îi spune că cine știe, poate pur și simplu e un creier într-o cuvă. Pe când, barmanul își încercă norocul cu același discurs cu care duce seară de seară câte-o tipă în camera din spate. Și începe să le povestească despre ultimele studii care, chipurile, ar dovedi lipsa liberului arbitru. Victimele sale, toate sub 20 de ani, pică instant în fața inteligenței sale supreme.

În noaptea aceea au trăncănit mult, fără să ajungă la vreo concluzie. Așa, să mai treacă un timp, să învețe încă puțin să (se) accepte.

Polițistul, îmbrăcat în civil, o împinge în mașină, în timp ce tânăra se zbate și, din ce în ce mai speriată, simte că nu mai are aer.

Uneori, trebuie să depășești panica pentru a te salva. Își repetă constant. Stă cu ochii pe mâinile șoferului și încearcă să dialogheze.

– Dar, cine sunteți și unde mă duceți…și ce am făcut?
– Orice veți spune va fi folosit împotriva dumneavoastră.
– Dar..
– Orice…

Omul robot și Aria. Așa s-ar fi putut numi povestirea noastră.

Dacă, din greșeală, ea nu i-ar fi mușcat tricepsul, cum se obișnuiește în filme, camionul n-ar fi intrat în autoturism, cei doi nu s-ar fi rostogolit în vale și, cu o linie a norocului bine definită în palmă, odată scăpată nu ar fi luat-o la goană cu ultimele puteri, ajungând în brațele lui Greg.

Într-adevăr. El a urmărit-o continuu și acum, îi salva pentru a treia oară viața.

Cu două seri în urmă, în cazino, Aria, după cum îi este obiceiul, flirta doar cu bărbații însurați, care o atrag din simplu motiv că nu vrea să aparțină niciodată nimănui. Acestui făptuitor, aveau să afle în câteva ore, i-ar fi fost refuzate intențiile deloc amicale. Și, cum spiritul masculin, uneori, mai e și răzbunător, avea s-o ducă în lume și să-i arate el, ce ar fi putut pierde.

Noroc că poveștile mele se termină cu bine. Sîc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *